Planul Strategic PAC 2023–2027 · Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)
DR-12 – Consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri
Sprijin pentru investiții în producția agricolă primară și consolidarea fermelor gestionate de tineri fermieri instalați și de fermieri cu vârsta de maximum 45 de ani.
Valoare proiect
max. 200.000 € sprijin / proiect
Intensitate finantare
max. 80% sau 65%
Beneficiari eligibili
Fermieri instalați: PFA, II, IF, SRL
Stare
Ghid aplicabil sesiunii 2026
Este acest program pentru tine?
- Solicitantul trebuie să fie fermier instalat și șef al exploatației pentru care solicită sprijin; persoanele fizice neautorizate nu sunt eligibile.
- Sunt vizate trei categorii: tineri fermieri de până la 40 de ani inclusiv; beneficiari sM 6.1 care au finalizat planul de afaceri, indiferent de vârstă; alți fermieri instalați de până la 45 de ani inclusiv.
- Formele de organizare eligibile sunt PFA, întreprindere individuală, întreprindere familială și SRL, în condițiile de control efectiv prevăzute în ghid.
- Exploatația trebuie să fie înregistrată pe forma de organizare solicitantă în IACS–APIA și, după caz, în registrele ANSVSA, DSVSA sau ANZ.
- Ferma trebuie să aibă la depunere o dimensiune economică de minimum 12.000 € SO, calculată cu coeficienții SOC 2020.
- Solicitantul trebuie să aibă minimum 8 clase și competențe profesionale în raport cu proiectul, dovedite prin formare, studii sau experiență practică eligibilă.
- Viabilitatea economică a investiției trebuie demonstrată prin documentația tehnico-economică și anexele economico-financiare.
- Solicitantul trebuie să demonstreze asigurarea cofinanțării private în etapa de contractare.
- Pentru procesare, condiționare sau depozitare, minimum 50% din produsele vizate trebuie să provină din exploatația proprie; procesarea este permisă numai ca investiție secundară.
- Proiectul se depune pe o singură componentă: sector zootehnic sau alte sectoare.
Perioada de depunere și alocarea financiară vor fi stabilite prin anunțul de lansare. Autoevaluarea punctajului trebuie realizată înaintea depunerii; un proiect retras nu poate fi redepus în aceeași sesiune.
Ce poti finanta? Cat se finanteaza?
Apelul finanțează investiții pentru producția agricolă primară și modernizarea exploatațiilor, cu facilități conexe eligibile la nivelul fermei.
Investitii eligibile
Construcții și modernizări agricole, utilaje și echipamente, ferme și plantații pomicole, precum și unități de condiționare sau depozitare. Sunt eligibile și soluții digitale, irigații, energie regenerabilă pentru autoconsum și procesare secundară.
Nivel de finantare
Sprijinul este de maximum 80% din costurile eligibile pentru tinerii fermieri de până la 40 de ani care îndeplinesc condițiile ghidului și de maximum 65% pentru celelalte categorii. Contribuția proprie este de minimum 20%, respectiv 35%, plus cheltuielile neeligibile.
Nu sunt eligibile, între altele, bunurile second-hand, terenurile și clădirile, locuințele, animalele, plantele anuale, mijloacele de transport personal sau nespecializate, lucrările în regie proprie și cheltuielile care generează dublă finanțare.
Ce trebuie sa stii inainte sa incepi
Dimensiunea exploatației
Ferma trebuie să aibă minimum 12.000 € SO la depunere și nu poate scădea sub acest prag în perioada de implementare.
Cofinanțare privată
Capacitatea și sursa cofinanțării se dovedesc la contractare, în maximum 3 luni pentru achiziții simple sau 6 luni pentru proiecte complexe de la notificarea selecției.
Implementare și monitorizare
Execuția este de maximum 24 de luni pentru achiziții simple sau 36 de luni pentru investiții cu construcții-montaj, urmată de 5 ani de monitorizare.
Vrei să verifici încadrarea fermei în condițiile DR-12?
Solicită o analiză preliminară a formei juridice, dimensiunii economice, investiției propuse și punctajului estimat, pe baza documentelor disponibile.
Componente și selecție
Încadrarea proiectului și pragurile de punctaj
Componenta I
Sector zootehnic
Peste 50% din valoarea eligibilă a proiectului trebuie să vizeze investiții în ferma zootehnică.
> 50% investiții zootehnice
Componenta II
Alte sectoare
Peste 50% din valoarea eligibilă a proiectului trebuie să vizeze investiții în ferma vegetală.
> 50% investiții vegetale
Selecție
Praguri de calitate
Pentru ambele componente, pragul primei etape lunare este de 80 de puncte, iar pragul celei de-a doua etape și pragul minim prestabilit sunt de 45 de puncte.
80 puncte / 45 puncte
Grila are maximum 100 de puncte și evaluează calificarea, apartenența la structuri asociative, proprietatea, tehnologiile moderne, managementul riscului și situația fermierului instalat.
Documente necesare
Documente principale la depunerea cererii de finantare
- Cererea de finanțare – Anexa 1, completată și semnată electronic
- Studiul de fezabilitate pentru proiectele cu achiziții complexe sau construcții-montaj
- Anexa B pentru persoane juridice sau Anexa C pentru PFA, II și IF
- Documente privind proprietatea sau dreptul de folosință asupra exploatației și amplasamentului investiției
- Documente care dovedesc pregătirea sau competențele profesionale în raport cu proiectul
- Hotărârea AGA pentru SRL, atunci când este aplicabilă
- Autorizații sau notificări pentru unitățile existente care se modernizează
- Avize și acorduri pentru irigații, dacă proiectul include astfel de investiții
- Proiectul de înființare, autorizația de plantare sau de defrișare pentru investițiile pomicole, după caz
- Documentele justificative pentru criteriile de selecție pentru care se solicită punctaj
Lista exactă depinde de forma juridică, sector și tipul investiției. Documentele obligatorii și toate anexele aplicabile trebuie verificate în ghid și în Cererea de finanțare publicată pentru sesiune.
De ce cu noi
Un dosar de aceasta complexitate se pregateste cu sprijin de specialitate
Asistenta
Analizăm proiectul, forma de organizare, dimensiunea economică a exploatației și condițiile specifice investiției pentru a identifica cerințele aplicabile.
Coordonare
Coordonăm pregătirea informațiilor tehnice, economice și administrative și corelarea lor cu documentele emise de proiectanți, autorități și alte entități implicate.
Suport managerial
Oferim suport pentru organizarea etapelor de depunere, clarificare, contractare și implementare, cu respectarea obligațiilor și termenelor prevăzute de documentația apelului.
Primul pas / Preferi sa discuti direct?
Scrie-ne despre proiectul tau
Spune-ne cateva informatii esentiale prin formular, sau scrie-ne direct pe WhatsApp.
Raspuns rapid
Scrie-ne pe WhatsApp
Pentru intrebari urgente sau daca preferi sa discuti direct, ne gasesti pe WhatsApp.
Scrie-ne pe WhatsAppVrei să verifici încadrarea fermei în condițiile DR-12?
Solicită o analiză preliminară a formei juridice, dimensiunii economice, investiției propuse și punctajului estimat, pe baza documentelor disponibile.